BRAŞOV. Numerele de telefon a zeci de băieţi din judeţele Arad, Alba, Braşov şi Sibiu au fost găsite în telefonul unui bărbat acuzat că a violat şi tâlhărit minori.
ARAD - Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au prins trei minori care au săvârşit infracţiuni şi pentru care instanţa a decis internarea în centre de reeducare sau de delicvenţă juvenilă.
ARAD. Lucrătorii de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au prins o fată de 15 ani pe când fura mai multe articole de îmbrăcăminte dintr-un magazin.
ZĂDĂRENI - Patru persoane, dintre care doi minori, sunt cercetate pentru furt calificat după ce au furat dintr-o casă din Zădăreni, mai multe canistre cu motorină.
ARAD - Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad împreună cu cei din cadrul Poliţiei de Proximitate au depistat un adolescent în vârstă de 17 ani, dispărut de la domiciliu.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
2