ARAD. Studiul de fezabilitate făcut acum şapte ani pentru drumul Juliţa-Mădrigeşti ar fi foat unul eronat, susţine conservatorul Mircea Purcaru.
ARAD. Consilierul judeţean Mircea Purcaru, care a fost ales pe listele electorale ale USL, va fi validat în viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Arad (CJA).
ARAD. Ultimul raport Eurostat arată că România este pe un trend descendent în privinţa afacerilor care aduc bani prin producţie, cea mai mare parte a veniturilor provenind din afaceri financiare, susţine preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că problema parcărilor – din ce în ce mai acută în Arad – poate fi rezolvată prin implementarea sistemului „smart”, după modelul altor oraşe, inclusiv Bucureştiul.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îl acuză pe primarul Gheorghe Falcă de dezinformare a cetăţenilor.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.