Mircea Purcaru, vicepreședinte ALDE Arad, reacționează la declarațiile consilierului municipal PNL Ionel Bulbuc, referitoare la amânarea dării în funcțiune a pasajului de la CET. O dovadă, spune Bulbuc, a incompetenței Guvernului, o minciună care ascunde, de fapt, dezinteresul guvernanților față de Arad și arădeni.
Mircea Purcaru, vicepreședinte ALDE Arad, anunță că Guvernul a aprobat investiția pentru decolmatarea Canalului Morilor. Purcaru, care este și director al ANIF Arad, spune că este o realizare importantă, Canalul Morilor fiind nu doar un obiectiv istoric al județului Arad, ci și unul valoros din punct de vedere agricol, pentru alimentarea cu apă a sistemelor de irigații din zonă.
Mapamond
Cancelarul Scholz avertizează că democraţia este ameninţată, după atacul asupra eurodeputatului Ecke
Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat sâmbătă că democraţia este ameninţată de gesturi cum a fost atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke, agresat vineri seara la Dresda de necunoscuţi, relatează AFP.
1
România
Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 5 ani de închisoare după ce pur și simplu și-a maltratat copilul de doar 7 ani, pe care l-a obligat să-l ajute la tăiat de lemne în pădure.
Local
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 04-05-2024 sunt următoarele:
Mapamond
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat vineri că Rusia reprezintă o ameninţare existenţială pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informează EFE.
4
Mapamond
Exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, transmite Reuters.
1
Mapamond
Ministrul apărării italian, Guido Crosetto, consideră că declaraţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina, sporesc tensiunile, într-un interviu publicat sâmbătă de ziarul Corriere della Sera, citat de EFE.
3
Mapamond
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE.
România
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani. România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultimelor date actualizate vineri de agenţia comunitară de statistică Eurostat, citate de EFE.
2