BUCURESTI. Miron Cheregi, directorul AMARAD, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, la doi ani de închisoare cu suspendare.
ARAD. Miron Cheregi, preşedintele uneia dintre cele mai mari societăți de construcţii din Arad, respectiv Amarad, a fost achitat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influenţă, după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 2010, la doi ani de închisoare cu suspendare.
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.