aradon.ro Web analytics


ARAD. Proiectul ambiţios al Mişcării Arădene intitulat "Academia Arădeană de Lideri" se află la început de drum. Cei 20 de tineri selectaţi vor învăţa timp de doi ani şi jumătate, despre dezvoltarea abilităţilor de lider, despre comunicare, planificare strategică, managementul proiectelor etc.
ARAD. Mişcarea Arădeană îi invită pe arădeni sâmbătă, ora 11:00, la Oldart Gallery (Piaţa Avram Iancu, nr.8), la o întâlnire informală cu Seth Cropsey.
ARAD. Mişcarea Arădeană, mai puternică, mai transparentă şi mai democratică. Pe 2 iulie, a fost constituită Adunarea Generală a Mişcării Arădene. Dorinţa unitară a membrilor săi este ca statutul să reflecte dezvoltarea mişcării, iar cadrul juridic să fie armonizat cu realitatea. În acest sens s-a adoptat o Rezoluţie a Adunării Generale.

Încă trei organizații ale societății civile au aderat la Comitetul pentru Salvarea Județului Arad, informează Mişcarea Arădeană. Este vorba despre Asociația Răniților și Urmașilor celor Decedați în decembrie 1989, Alternativa Civică Arădeană şi Arad ID. Comitetul are astfel în componenţă opt organizaţii şi trei filiale arădene ale PNL, PSD şi PC.

România

Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte. Un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.

ARADON Sport local

Aradul, gazdă a CN de gimnastică ritmică
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.

România

Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.

România

Proiect adoptat în Senat: Elevii, obligați să se prezinte la școală în uniformă
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.

ARADON Sport local

Turneul de vară Atletico a ajuns la ediția a XXIV-a
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.

UT Arad

Academia UTA, trei din patru! Juniorii U16, în fruntea seriei!
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.

România

Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta. Nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. 1

România

Ionel Rusen, omul de faceri din dosarul lui Călin Georgescu, reținut de procurorii DIICOT
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

România

UPDATE. Călin Georgescu, reținut de procurori DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.