ARAD - Război în toată regula, sâmbătă, între frumoasele Aradului şi cele ale Timişoarei.
Miss Universe România 2009 - Bianca Elena Constantin, a fost invitată la cel mai important târg de nunţi din Statele Unite (National Bridal Market), eveniment programat în perioada 3-6 octombrie la Chicago.
BĂCIA. Cea de-a noua ediţie a târgului
Bălţata românească şi-a desemnat,
ieri, câştigătoarea. Cea mai frumoasă
bovină prezentă la târg a fost aleasă
Păuniţa, a crescătorului Valentin Onescu,
din comuna Bretea Română.
Local
Zilele Județului Arad au propus un eveniment dedicat iei, dar și vechilor șezători.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă spune că Parlamentul European a transmis un mesaj clar referitor la securitatea României.
Local
Sergiu Bîlcea a premiat două sportive din cadrul Jandarmeriei Arad, care au obținut rezultate de excepție în competiții sportive.
Local
12 primari au primit distincții de la Consiliul Județean Arad, cu ocazia Zilelor Județului Arad.
România
Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, „nu pe negocieri făcute pe picior”. Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, a declarat că „guvernul trădării” a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pentru a desemna un nou premier.
1
Local
Guvernul propus de Adrian Veștea a picat la votul Parlamentului. Deputații și senatorii arădeni ne oferă primele reacții.
3