Condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare de Tribunalul Arad, doi polițiști de la Poliția Rutieră și-au găsit dreptatea la Înalta Curte.
Cadrele didactice din grădinița PP 14 au fost audiate vineri la Judecătoria Arad în dosarul în care este acuzat fostul director Rodica Ţoldan.
Cei doi soți, angajați ai Penitenciarului Arad, care au luat mită de la mama unui deținut, au fost trimiși în judecată.
Noul an școlar îi aduce pe doi din cei trei profesori, la catedră. Simona Crâsnic, titular la CN „Vasile Goldiș” a fost făcută chiar DIRIGINTE.
Spânu este acuzat de trafic de influenţă în 23 de cazuri, iar Biţ în 8 cazuri.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2