Membrii Asociaţiei au prevăzut că protestarii din Piaţa Revoluţiei ar putea avea conflicte cu susţinătorii lui Băsescu. Aşa a şi fost, a ieşit scandal.
ARAD. Adică, vara e mai rău, dacă e caniculă. De acest adevăr s-au convins şi arădenii care, astă iarnă, pe un frig de crăpau pietrele, cu jandarmii călare pe ei, au suportat cu stoicism, strigând, zi de zi, „Jos Băsescu”.
ARAD.Cel puţin membrii BPJ al PDL Arad vor fi prezenţi la mitingul organizat de PDL, în Capitală.
Arad. A fost miting în faţa sediului RCS&RDS. Arădenii au ieşit în stradă, vineri, în faţa sediului RCS&RDS de pe strada Meţianu, pentru a-şi exprima nemulţumirea vizavi de modul în care operatorul de cablu a eliminat din grila de programe postul local de televiziune Info TV.
ARAD. În timpul protestului, pe platoul din faţa Primăriei Arad vor fi amplasate urne pentru ca arădenii să-şi spună în scris părerea.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Local
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.
Local
Prefectura a organizat o ședință la Consiliul Județean Arad unde s-a vorbit despre reorganizare, proiecte și plăți.
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.