LIPOVA. După ce au fost expuse spre închinare credincioşilor din Arad, moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul au ajuns şi la locuitorii Lipovei şi Văii Mureşului, într-un popas de rugăciune şi speranţă pentru cei în necaz de boală, cărora minunile Sf. Nectarie le dă ajutor spre vindecare.
Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala Patriarhală vor fi aduse în Arhiepiscopia Aradului.
ȘIMAND. Credincioșii greco-catolici, dar și de alte religii, sunt așteptați în număr cât mai mare la Șimand unde duminică, începând cu ora 9:30, se vor putea ruga la moaștele Sfintei Rita de Cascia, care vor poposi la Biserica Greco-Catolică Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
ARAD. Credincioşii parohiei Arad Micălaca Veche trăiesc, în aceste zile, clipe de aleasă înălţare duhovnicească. Motivul? Ei se pot închina la veşmântul care a acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
ARAD. După cum ne-a informat părintele protopop Radu Vorindan, timp de două zile, respectiv vineri 26 august şi sâmbătă, 27 august, credincoşii greco-catolici, dar şi ai altor confesiuni, vor avea ocazia să se închine relicvelor Sf. Rita de Cascia la Biserica greco-catolică Arad – Centru (str. Vincenţiu Babeş, nr. 4), după următorul program: vineri, ora 17 – sosire; ora 18 – Sf. Liturghie; ora 20 – vizionare film cu viaţa Sf. Rita.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.