ARAD - Joi, începe la Arad cel mai important târg dedicat industriei mobilei din vestul ţării, MobilAR.
ARAd - Sâmbătă, într-un cadru festiv, toţi angajaţii fabricii arădene de mobilă – COTA, au participat la aniversarea a 10 ani de activitate pe piaţa economică a companiei.
ARAD - Mobilierul din lemn masiv este un domeniu în
care cei ce au ştiut să investească, fac
şi profit.
ARAD - Tribunalul Arad a fost luat cu asalt, ieri, de
angajaţii IMAR care şi-au cerut banii. Imagini 
ARAD - Deputatul Farago Peter spune că proiectul
privind regimul antenelor nu ţine cont de
sănătatea oamenilor.
Local
22 de proiecte cu o valoare totală de 45 de milioane de euro sunt implementate în Arad prin Programul Regional Vest.
România
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste şase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părţile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova şi Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
1
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Mapamond
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena. Ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa.
1
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.