CJA anunţă că o comisie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului va veni la Arad pentru a proceda la predarea-primirea amplasamentului şi a da ordinul de începere a lucrărilor cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, în care Aradul va beneficia de modernizarea a 307 km de drum, în contul a 330 de milioane de lei.
BELIU. În ultimii ani comuna s-a dezvoltat foarte mult în ceea ce priveşte reţeaua de drumuri şi străzi.
ARAD. 5 comune din Arad au primit acum finanţare, conform HG 577/1997 privind modernizarea şi asfaltarea drumurilor, valoarea lucărilor fiind de 2.500.00 lei. Este vorba de Hăşmaş, Şagu, Săvârşin, Pleşcuţa şi Igneşti iar tronsoanele de drum ce vor fi reabilitare sunt Comăneşti - Botfei, Şagu – Hunedoara Timişană, Părneşti- Săvârşin, Pleşcuţa – Aciuţa – Sălagiu, Igneşti –Susani.
TÂRNOVA. Primarul Florin Farcaşiu a obţinut finanţare europeană pentru modernizarea a zece km de drumuri agricole.
ARAD. A început modernizarea pe strada care duce la Spitalul Judeţean Arad – Policlinică şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Anunţul a fost făcut de către primarul Aradului, Gheorghe Falcă, care a precizat că, în acest moment, se caută soluţii legate de trafic în cazul modernizării străzii Andrenyi Karoly.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
2
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
3
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.