Primăria și-a respectat promisiunea: sâmbătă seara, locul din dreptul blocului 36 era curăţat.
Groapa de gunoi a ajuns la marginea cartierului Alfa. Arădeanul Gheorghe C. ne-a trimis pe adresa redacției imagini cu mizeria ce se așterne încet, dar sigur pe proprietatea Primăriei Municipiului Arad.
Studiu cu două variante de amenajare a unei rampe pentru deşeuri din contrucţii, aprobat de consilierii municipali, la Iratoş sau la Fântânele.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.