aradon.ro Web analytics


Sir Paul McCartney se pregăteşte pentru cea de-a
treia căsătorie din viaţă, anul viitor.
Legenda Beatles va merge la altar alături de
americanca Nancy Shevell, cu care are o relaţie din
anul 2007, în cadrul unei ceremonii restrânse.
Mel Gibson a sărit în apărarea lui Tiger
Woods care este încolţit de jurnalişti,
susţinând că sunt probleme mai importante
care ar trebui puse în atenţie decât
viaţa privată a unei vedete.
New York. Julia Roberts şi Tom Hanks, care au jucat
împreună în filmul „Războiul
lui Charlie”, vor fi din nou parteneri pe marele
ecran, în producţia „Larry Crowne”,
regizată de celebrul actor, pe baza unui scenariu
scris tot de el.
Los Angeles. Jennifer Lopez vrea să fie pe scenă,
în industria artistică şi la 71 de ani,
deoarece crede că atunci va privi lucrurile cu mai
multă maturitate.

Local

A murit părintele Ioan Florea de la Dieci
Preotul pensionar a trecut la viața cea veșnică miercuri, 21 ianuarie, la vârsta de 73 de ani.

ARADON Sport local

Au trăit o zi de neuitat în bazin

Local

FOTO | Sute de muncitori lucrează la galeriile tunelurilor de pe autostradă
52% este stadiul fizic al lucrării de pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, momentan fiind mobilizați peste 500 de muncitori.

Local

Majoritatea adăposturile de protecție civilă din județ - nefuncționale. Capacitatea de adăpostire este de 1,75%
Cea mai mare parte a adăposturilor publice aparțin asociațiilor de proprietari. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative.

Local

Un „șofer” fără permis și sub influența alcoolului a încercat să fugă după ce a lovit o mașină parcată
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.

UT Arad

Hodoșan a plecat, Ciubăncan a venit!
UTA a făcut afacere cu jucători tineri. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.

ARADON Sport local

Fost selecţioner pe banca echipei Şoimii Şimand!
ŞIMAND. Transfer de cinci stele pentru Şoimii Şimand, singura grupare arădeană implicată în competițiile federale de futsal.

ARADON Sport local

A murit un mare kaiacist: Eugen Botez
ARAD. Doliu în lumea sportului arădean şi românesc. Un fost mare sportiv al Aradului a plecat dintre noi marți, 20 ianuarie, la vârsta de 77 de ani. 1

UT Arad

A primit o şansă extraordinară şi va juca în Turcia!
Chiar dacă a fost golgeterul unei generaţii medaliată cu argint, Ahmet Ekmekci nu a fost acceptat la UTA.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.