BOROVETS. Doi gimnaști legitimați la CSU „Aurel Vlaicu” Arad, Marius Petrușe și Cristian Iordan, s-au remarcat la concursul internaţional de gimnastică aerobică de la Borovets (Bulgaria), ultima etapă a Cupei Mondiale, la care au participat sportivi din 17 ţări.
ARAD. In organizarea Asociatiei Efect Verde (prin col.dr. Dan Paicu, moderator), a Galeriilor Turnul de Apa (prin prof.
Seria mondiala Red Bull X-Fighters incepe pe 8 martie cu prima etapa programata in Mexico City.
ARAD. Daniela Dodean, cea mai valoroasă sportivă a Aradului în ultimii ani, a urcat un loc în clasamentul mondial, pe luna martie, al jucătoarelor de tenis de masă. Reprezentanta CSM Arad, care nu a mai jucat din noiembrie 2012, fiind accidentată, are un total de 2384 de puncte şi ocupă poziţia 38.
UVVG, reprezentată la cea de-a V-a Conferinţă Mondială pe tema Ştiinţelor Educaţionale.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.