Comisarul șef Florin Turnagiu, împuternicit adjunct al IPJ Arad, a fost implicat, vineri după masa, într-un eveniment rutier. Ofițerul a lovit cu mașina - o Dacia Duster înmatriculată în Arad - o femeie în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe moped. Incidentul rutier a avut loc în parcarea magazinului Lidl din cartierul Aradul Nou.
Un tânăr de 19 ani și un altul de 22 de ani au fost răniți după ce mopedul pe care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism, în noaptea de miercuri spre joi, în comuna Șepreuș. Cel care conducea mopedul – tânărul de 19 ani - nu avea permis. Mai mult de atât, mopedul nu avea montată plăcuța de înmatriculare. În acest caz a fost întocmit un dosar penal.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
1
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
3