ARAD - Cinci pugilişti va alinia Motorul „Silva Lazăr” la startul Cupei României de box pentru seniori, competiţie găzduită în această săptămână de oraşul Iaşi.
Deputatul Mihai Calimente crede că Victor Ponta a propus-o pe Kovesi pentru a scăpa de Daniel Morar.
BACĂU. Trei sportivi va alinia clubul Motorul „Silva Lazăr” Arad la Cupa României de box pentru seniori, competiţie care are loc în această săptămână în oraşul din inima Moldovei. Sub conducerea maestrului Florian Barna vor urca în ring: Iulian Morar (cat. 60 Kg), Georgian Popescu (cat. 69 Kg) şi Cătălin Roşu (cat. 75 Kg), care au ca obiectiv impus de patronul Vasile Lazăr câştigarea a două medalii.
Daniel Morar, delegat din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cea de procuror general al României, spune că a fost inconsecvent atunci când, în anul 2010, l-a adus înapoi la DNA Cluj pe Ioan Irimie, revocat din funcţia de şef al serviciului clujean în 2005 tot de Morar.
ARAD - Marcel Urban şi Dan Moraru, managerul,
respectiv, directorul tehnic al B.C. ICIM Arad nu au
vacanţă.
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2