ARAD - Filarmonica din Moscova va concerta marţi, 24 mai, de la ora 19.30 pe scena Palatului Cultural.
Recunoscută printre cele mai valoroase ansambluri filarmonice ale lumii, Orchestra Filarmonicii din Moscova a fost fondată în anul 1951, iar din 1973 are statutul de orchestră academică.
Intrarea va fi liberă la unul din cele mai importante evenimente culturale ale Aradului: concertul Filarmonicii din Moscova.
ARAD. Pe baza unui document „Notă despre convorbirea lui Vadim Zagladin - Consilier al Președintelui URSS, cu Ioan Mircea Pascu - Consilier al Președintelui României” din Arhiva Gorbaciov și publicat recent în presa națională, ţărăniştii arădeni din gruparea Radu Sârbu susţin că, după 1989, o agentură sovietică, funcţională pe teritoriul României, a „furat” revoluţia, prin impunerea lui Iliescu, Roman, Militaru etc.
ARAD - Filarmonica arădeană a lansat o solicitare Primăriei Minicipiului pentru sprijin financiar în scopul organizării unui spectacol al Filarmonicii din Moscova, la Arad.