Un tânăr de 27 de ani, din Pecica a decedat după ce a intrat cu motocicleta într-un cap de pod pe raza localităţii Bonţeşti. Motociclistul ieşise la plimbare împreună cu alţi prieteni motociclişti.
Evenimente
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile anunțate pentru această seară, proiecția filmului „O călătorie însemnată, îndrăzneață, încântătoare” va avea loc în sala mare a Cinematografului „Arta”, începând cu ora 19:00.
Local
Acţiunea are ca scop reducerea semnificativă a populației de șoareci și șobolani și menținerea acesteia la un nivel cât mai scăzut.
Local
44 de absolvenți ai școlilor de poliție au fost încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Arad, săptămâna aceasta.
Evenimente
Artista Ileana Szabo își deschide expoziția personală de acuarelă.
Local
Totul a pornit după ce PNL a transmis că una dintre acțiunile aflate pe rolul instanței a fost repartizată unei judecătoare despre care susține că a fost colaboratoare a Alinei Gorghiu în perioada în care aceasta conducea Ministerul Justiției. Fosta ministră a precizat că documentul de detașare a fost semnat de un secretar de stat care, în prezent, face parte din echipa premierului Ilie Bolojan.
Evenimente
Asociația Turism Alternativ începe un nou sezon de „Turist la tine acasă”, organizat prin proiectul Arad Free Tours. Primul tur tematic îi va fi dedicat arhitectului Lajos Szántay.
UT Arad
Slujba de înmormântare a fostului jucător şi antrenor al echipei UTA are loc vineri, ora 17, în comuna natală, Fântânele.
Local
Directorul general al CTP Arad, Claudiu Godja, a anunțat că informarea se va desfășura atât în teren, cât și prin toate canalele de comunicare ale instituțiilor implicate.
1
Local
Primarul Călin Bibarț spune că intervențiile sunt unele punctuale, menite să prevină apariția unor probleme în următorii ani, iar accesul va fi reluat în aproximativ o săptămână.