Maria Mădălina Motorca simte prin cântec, se exprimă prin desen și nu și-ar putea imagina viața divizându-le.
România
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost informată de către președintele Nicușor Dan de criza politică din România în timpul Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 4 mai, la Erevan (Armenia), context în care șefa Legislativului european a amânat vizita în România, au declarat, luni, surse oficiale.
2
Advertorial
Investițiile în ETF-uri au devenit tot mai populare în ultimii ani, atât în rândul investitorilor aflați la început de drum, cât și al celor cu experiență. ETF-urile (Exchange Traded Funds) sunt fonduri tranzacționate la bursă, care urmăresc evoluția unui indice, sector economic, materii prime sau alte clase de active. Popularitatea lor se datorează în special accesibilității, diversificării și costurilor reduse comparativ cu alte instrumente financiare. Totuși, ca orice investiție, acestea vin la pachet atât cu beneficii, cât și cu riscuri ce trebuie înțelese înainte de a lua o decizie.