ARAD. Echipa de fotbal a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, formată din studenții Universității, va întâlni, marţi, pe stadionul Motorul, începând cu orele 16, echipa de fotbal a Universității din Oradea.
De la ora 17 pe arena Motorul începe meciul UTA - Millenium Giarmata, joc deosebit de important pentru arădeni în perspectiva rămânerii pe primul loc în C4.
Meciul anului în C4 se joacă astăzi de la ora 15 pe stadionul "Motorul" din Aradul Nou. Cu jumătate de oră înainte de startul partidei stadionul este aproape plin, sebișenii având o galerie de 50 de suporteri, care au luat loc în partea stângă a tribunei oficiale.
Roland Nagy spune că o înfrângere duce adversarul aproape de promovare, un egal păstrează tensiunea și presiunea, dar el vrea victorie.
ARAD. Ne despart câteva zile de punctul culminant al acestui tur de campionat, meciul contra celor de la Nouva Mamma Mia Becicehrecu Mic, adversari direcţi în lupta pentru promovarea în liga secundă.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.