Chiar dacă primesc un ajutor financiar important de la autorităţi, prin proiectele cu finanţări nerambursabile câştigate la Centrul Municipal de Cultură Arad (CMCA), cele mai titrate cluburi din sportul arădean, AFC UTA şi FCC ICIM, au trimis memorii prin care solicită folosirea banilor (şi) pentru plata salariilor. Aşa cum se întâmplă în majoritatea administraţiilor locale din ţară.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), transmite sâmbătă EFE.
Mapamond
Ziua Europei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 mai, și celebrează pacea și unitatea în Europa, recunoscând realizările UE și privind spre viitor.
Local
Primăria Moneasa a preluat singurul ștrand din stațiunea montană, prin închiriere timp de un an, pentru a-l salva de la închidere, în condițiile în care proprietarii au anunțat că nu au posibilitatea de a-l deschide în această vară.
Ştiri sportive
Selecționata feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Londra, vineri seara, după ce a învins Franța cu scorul de 3-1.
UT Arad
Antrenorul echipei arădene nu poate pleca de la Arad fără acordul conducerii, dar el menține așa-zisul suspans.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri seara o încetare a focului de trei zile între Ucraina şi Rusia începând de sâmbătă, 9 mai, până luni, 11 mai, transmit Reuters şi AFP.
1
Local
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.