Trei s-au înregistrat la unităţi din judeţul Arad, iar 13 au fost raportate Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia persoanelor care intenţionează să apeleze la agenţii economici care mediază angajarea în străinătate să acorde atenţie deosebită tuturor clauzelor înaintea semnării contractului de mediere, îndeosebi celor care privesc obligaţiile părţilor semnatare.
INEU. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Arad, împreună cu inspectori de muncă de la I.T.M. Arad au identificat o societate comercială din Ineu, cu obiect de activitate fabricarea de produse manufacturiere, care a primit la muncă 19 persoane, fără a le întocmi contracte individuale de muncă în formă scrisă.
ARAD. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a organizat şi găzduit, în prima parte a zilei de vineri, Bursa locurilor de muncă pentru tinerii post-instituționalizați. 20 de agenţi economici şi-au prezentat ofertele în cadrul acestui eveniment special, devenit tradiţional în ultimii ani.
În cadrul acţiunii „Black Market”, derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.