ARAD.Preşedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, consideră că rezultatul obţinut la europarlamentare este „dezamăgitor” , fiind cauzat în principal de scorul mic pe municipiu, unde Mircea Diaconu a obţinut mai mult decât PNL.
ARAD. Transportul elevilor de la domiciliul de pe raza judeţului Arad până la şcolile din municipiu va costa Primăria, conform estimărilor, aproape 18.000 de euro. Primăria Arad a anunţat organizarea licitaţiei pentru contractarea serviciilor de transport al şcolarilor.
Arad. Vin din Satu Mare să ne pună plombe pe drumuri. Cinci firme au depus oferte pentru plombarea străzilor şi patru dintre acestea au fost considerate acceptabile de Municipalitate.
Cele 27 străzi din municipiu care intraseră în PNDI pentru a fi reabilitate vor fi preluate înapoi de către Primărie.
Mai mulţi şoferi au fost înregistraţi de aparatele radar circulând cu viteze peste limitele maxime admise atât în judeţul cât şi în municipiul Arad.
Local
Mii de oameni au participat la două zile de spectacole, încheiate cu recitalul susținut de Rareș și un impresionant foc de artificii.
ARADON Sport local
ELBASAN. Cea de-a 33-a ediție a Campionatelor Balcanice de tenis de masă a avut loc, recent, la Elbasan (Albania) și a reunit sportivi din țările membre ale Uniunii Balcanice de Tenis de Masă, la categoriile U19 și U15, feminin și masculin.
ARADON Sport local
După 17 ani, prof. Sebastian Lucaci şi generaţia Under 11 duc CSŞ Gloria Arad pe podiumul naţional de înot.
ARADON Sport local
GALAŢI. Recent, în oraşul de pe Dunăre, s-a desfăşurat a-XXXIV-a ediţie a Cupei Danubius - Memorial Vasile Cristea, competiţie sportivă destinată persoanelor cu dizabilităţi motorii.
Local
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie, română și cipriotă, urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Cipru, a fost depistat de polițiștii de frontieră din Nădlac în timpul unor controale aleatorii desfășurate în apropierea graniței.
Local
Examinarea va avea loc la sediul SPCRPCIV, situat pe Calea Aurel Vlaicu nr. 10-12, în incinta Centrului Comercial Atrium Mall, la etajul al doilea.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Privind finalizarea proiectului cu titlul „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL LIPOVA, JUDEȚUL ARAD”.
România
Ministerul Apărării Naționale informează că a fost anunțat luni că în zona localității Rachelu, comuna Luncavița, județul Tulcea, a fost semnalată prin apel la Serviciul 112 de către un localnic existența unor fragmente de dronă.