ARAD - Mai multe voci cunoscute din Arad cred că un astfel de pod ar trebui amplasat în oraş dar nu lângă Podul Traian.
ARAD - Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Eusebiu Pistru, le-a prezentat ieri europarlamentarilor din Comisia Regi stadiul actual al construcţiei autostrăzii Arad-Timişoara şi cel al centurii ocolitoare a Aradului în regim de autostradă.
ARAD - Mureşul va fi mai curat, promit reprezentanţii Companiei de Apă, modernizarea Staţiei de Epurare fiind finalizată.
ARAD - Amenajări româno-maghiare în bazinul Mureşului, pe milioane de euro - bani europeni.
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.