ARAD - Angajaţii Sistemului de Gospodărire a
Apelor (SGA) Arad au colectat, din 15 septembrie
până acum, peste 1000 de saci cu gunoaie, de pe
malul Mureşului.
ARAD - Municipalitatea are în vizor realizarea unei
piste de biciclişti, pe faleză, din Micălaca
până la Trei Insule.
ARAD - Încep să se vadă primele rezultate pozitive ale contractului semnat de Compania de apă cu BERD pentru lucrările din cadrul Măsurii ISPA.
ARAD - Modul în care se prezintă acum
întregul mal al Mureşului ar trebui să fie
un motiv de ruşine pentru municipalitatea
arădeană. Iarbă netăiată, frunze
şi mizerie peste tot, spaţii verzi şi alei
neîngrijite.
ARAD - Modul în care se prezintă acum
întregul mal al Mureşului ar trebui să fie
un motiv de ruşine pentru municipalitatea
arădeană. Iarbă netăiată, frunze
şi mizerie peste tot, spaţii verzi şi alei
neîngrijite.
Local
Consiliul Județean Arad anunță investiții importante într-o clădire cu aparaturi moderne pentru investigarea cancerului.
Local
Consiliul Județean anunță că șoferii care nu respectă restricțiile de tonaj pe podul de la Săvârșin sunt amendați cu ajutorul inteligenței artificiale.
Local
176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, sărbătoriți la Arad printr-un ceremonial militar și religios, în cadrul ceremoniei având loc și avansări în grad.
Local
Doi rangeri ai Administrației Parcului Natural „Lunca Mureșului” au fost agresați și amenințați cu moartea de hoții de lemne pe care îi prinseseră în timp ce tăiau copaci în aria naturală protejată.
Local
Un tânăr care a căzut în timp ce făcea lucrări la acoperiș unui liceu din Arad, săptămâna trecută, a murit, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, unde era internat la Terapie Intensivă.
Local
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite că mașina condusă de tânăra de 19 ani a fost lovită de un autoturism condus de un șofer de 46 de ani.