Autorităţile cinematografice marocane au interzis controversatul film britanic ”Lady of Heaven”, după ce a fost condamnat de consiliul religios al ţării.
Filmul pretinde că spune povestea doamnei Fatima, fiica profetului Mahomed. Consiliul Suprem al Ulemei a declarat că filmul reprezintă o "falsificare flagrantă a faptelor stabilite" ale Islamului. În Marea Britanie au avut loc proteste împotriva filmului. Egiptul, Pakistanul, Iranul şi Irakul l-au criticat, de asemenea,.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat proiectul de construire a celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, considerând că aducerea studenţilor musulmani în ţară reprezintă „cel mai mare risc”.
Bucureşti - Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că nu a primit nicio ofertă din partea vreunui om de afaceri din Arabia Saudită pentru a vinde clubul „roş-albastru” şi că nu ar accepta niciodată o asemenea propunere.
Local
Două sesiuni de instruire privind intervenția în situații de urgență medicală au fost organizate pentru a asigura o pregătire specifică atât personalului din cabinetele medicale cât și cadrelor didactice.
Local
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” găzduiește, în această săptămână, vizita unui cadru didactic de la Izmir Tinaztepe University, Turcia. Prof. univ. Melin Balci se află în România în contextul unei burse Erasmus+ de predare în cadrul Facultății de Stomatologie din cadrul UVVG, la Medicină Dentară și Tehnică Dentară.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 20 aduce un derby cu implicaţii în lupta pentru podium, confruntarea dintre Sântana şi Curtici, unde Alin Deac va împărţi dreptatea.
ARADON Sport local
ARAD. Veste bună pentru Eva Roman, baschetbalista legitimată la CSȘ Gloria Arad.
ARADON Sport local
INEU. În postură de „lanternă roşie” şi cu doar 7 puncte strânse în 18 etape, „satelitul” echipei ACB Ineu a luat decizia de a se retrage din Liga 4 la fotbal.
ARADON Sport local
TURNU SEVERIN. În oraşul de la Dunăre, recent, a avut loc etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, disciplina fotbal, rezervată liceenilor Under 16.
Local
Deși reprezentanții Spitalul Județean Arad susțin că atât avortul medicamentos, cât și cel chirurgical sunt disponibile la cerere, datele colectate de Asociația Moașelor Independente îi contrazic.
Advertorial
,, Lucrări de reabilitare termică și modernizare spații de lucru la I.P.J. Arad și U.M. 0556 Arad”.
UT Arad
Dacă recursul nu va avea succes, conducerea UTA-ei e gata să profite de regulament și să trimită mii de copii în tribune.