NĂDLAC. Nădlacul, oraşul românesc cu cea mai mare comunitate de slovaci, a fost gazda festivalului „Na jarmoku 2010 - La iarmaroc 2010”, ediţia a III-a. Weekend-ul trecut a fost dedicat în totalitate prezentării valorilor culturale şi a produselor culinare tradiţionale.
NĂDLAC - Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Ialomiţa este cercetat după ce poliţiştii din Nădlac l-au prins în trafic, pe DN7, conducând un autoturism fără a avea permis valabil pentru România.
ARAD - Poligonul de instrucţie a inspectoratului a fost, sâmbătă, locul de desfăşurare ale concursurilor profesionale cu Serviciile Voluntarepentru Situaţii de Urgenţă, faza judeţeană.
Nădlac - Un nădlăcan aflat în stare avansată de ebrietate a furat un camion şi s-a dus la barul din oraş.
NĂDLAC - Poliţiştii arădeni au reuşit, în mai puţin de 24 de ore, să-l identifice şi să-l prindă pe bărbatul suspectat de tentativă de viol asupra unei tinere în vârstă de 18 ani.
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.