Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 53 de cetăţeni provenind din India, Bangladesh, Pakistan, Turcia și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de ajunge în Spaţiul Schengen, ascunşi în două automarfare înmatriculate în Turcia, respectiv Bulgaria. Unul dintre mijloacele de transport, încărcat cu piese metalice, a fost oprit luni dimineața, iar în camion care au fost descoperiţi 29 de cetăţeni străini.
A început perioada concediilor de vară, a început și aglomerația la frontieră. Sâmbătă dimineața, atât pe sensul de ieșire din țară, cât și pe cel de intrare, la frontiera Nădlac II Autostradă, aplicația Poliției de Frontieră indica faptul că se așteaptă 80 de minute pe sensul de intrare și două ore pe cel de ieșire.
Local
Directorul Companiei de Apă Arad vorbește despre lucrări, investiții și calitatea apei din județul nostru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 15-02-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Adrian Mihalcea este, din nou, cu gândul la primele șase locuri, după izbânda de azi.
Local
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, fiind depistați în timp ce conduceau băuți, dar și fără permis.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni anunță că un bărbat de 50 de ani a fost prins, în municipiu, în timp ce transporta 5.000 de pachete de țigări de contrabandă.
Local
ARAD. Duminică, în jurul orei 12:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.