ARAD. Antrenorul UTA-ei, Roland Nagy vorbeşte despre Drăghici, Mara şi vizita în Italia.
ARAD. „Principalul” Roland Nagy spune că întreaga campanie de achiziţii este orientată spre jucători ofensivi.
ARAD. Roland Nagy vrea ca ultima reprezentaţie din acest an, în faţa propiului public, să fie cu „happy-end”.
TARGOVISTE. Imediat după meciul de la Târgovişte, Chindia – UTA 0-0, antrenorul echipei UTA, Roland Nagy a părut dezamăgit de rezultatul înregistrat, spunând că s-au pierdut două puncte.
ARAD. Imediat după meci, antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a declarat: „Am continuat şi la acest meci cu prestaţia slabă de la Baia Mare, pormind partida, practic, de la 0-1. Am întors rezultatul, ceea ce e îmbucurător, însă nu am putut ţine de el şi nu avem nicio scuză pentru acest fapt.
România
Polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București (DGPMB) efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, medic rezident, a fost găsit inconștient în grupul sanitar al unui spital din Capitală, și ulterior, a decedat.
România
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea, a transmis că „nicio țară UE nu a participat la festivalul susținătorilor Rusiei de la Sankt Petersburg”, el adăugând că UE și statele membre reprezintă valori incompatibile cu regimuri care duc războaie ilegale de cucerire împotriva unor vecini suverani.
Local
ARAD. Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții în dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe.
Local
Autoritățile locale se angajează să organizeze cel puțin o campanie tematică pe an, sub denumiri de tipul „Stop violenței în familie”.
Mapamond
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare pentru combustibil nuclear uzat în apropiere de centrala dezafectată de la Cernobîl, au afirmat duminică oficiali ucraineni, adăugând că nivelurile de radiații la fața locului au rămas stabile, relatează Reuters.
Mapamond
SUA. Cel puțin 12 persoane au fost rănite sâmbătă de tiruri de armă în orașul Toledo din statul american Ohio, în marja unui festival local, a anunțat poliția, relatează AFP, Reuters și dpa.
ARADON Sport local
ARAD. A căzut cortina peste ediţia 2025-2026 din Liga 4-Mavros, primul eşalon valoric al fotbalului judeţean.
Mapamond
Armenii au început să voteze duminică în cadrul alegerilor legislative văzute ca test al sprijinului public pentru reorientarea geopolitică inițiată de premierul Nikol Pașinian, apropiat de Occident și care speră să obțină încă un mandat de cinci ani, pe fondul tensiunilor cu Rusia, relatează AFP, Reuters și dpa.
România
Prima sesiune a examenului de bacalaureat va începe, luni, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.