ARAD - „Bătrâna Doamnă” a reuşit să pună pe picioare cantonamentul, în ciuda dificultăţilor.
ARAD - Pasiunea pentru matematică şi spiritul de
iniţiativă, două atuuri ale profesorului
Maria Nagy.
ARAD - Preşedintele FCM UTA, Giovanni Catanzariti
şi antrenorul Roli Nagy, la ora unui prim bilanţ.
LUPENI - Roland Nagy a fost supărat, la finalul
partidei, mai ales pe arbitrul de centru, Zoltan Erdei.
„Nu ne-a venit să credem ce vedem în prima
repriză.
LUPENI - La finalul meciului de la Lupeni, antrenorul
principal de la UTA, Roland Nagy (foto) a spus: „Am
făcut un meci bun în toate compartimentele.
România
Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au depus o inițiativă legislativă care modifică sistemul național de decorare al României astfel încât persoanelor condamnate definitiv la închisoare - indiferent dacă e vorba de executare sau cu suspendare - și persoanelor care au colaborat cu Securitatea să li se retragă, de drept, distincția.
România
Premierul desemnat Eugen Tomac a anunțat că va începe, luni, seria consultărilor politice cu partidele parlamentare, în vederea obținerii susținerii pentru validarea în Parlament a guvernului pe care urmează să-l propună.
România
Rezultatele extragerilor din data de 07-06-2026 sunt următoarele:
Local
Potrivit unei informări oficiale emise de AJVPS Arad – Club Lipova, animalul a fost surprins duminică dimineața, la ora 06:23, pe o cameră de monitorizare a fondului cinegetic.
3
România
Polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București (DGPMB) efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, medic rezident, a fost găsit inconștient în grupul sanitar al unui spital din Capitală, și ulterior, a decedat.
1
România
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea, a transmis că „nicio țară UE nu a participat la festivalul susținătorilor Rusiei de la Sankt Petersburg”, el adăugând că UE și statele membre reprezintă valori incompatibile cu regimuri care duc războaie ilegale de cucerire împotriva unor vecini suverani.
Local
ARAD. Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții în dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe.
Local
Autoritățile locale se angajează să organizeze cel puțin o campanie tematică pe an, sub denumiri de tipul „Stop violenței în familie”.
Mapamond
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare pentru combustibil nuclear uzat în apropiere de centrala dezafectată de la Cernobîl, au afirmat duminică oficiali ucraineni, adăugând că nivelurile de radiații la fața locului au rămas stabile, relatează Reuters.