Pasul cu stângul din runda inaugurală a noului sezon fotbalistic de Liga III a fost dat uitării de Naţional Sebiş. Dovadă, remiza albă obţinută la Motru, într-un joc de o salbă factură tehnică, fără prea multe ocazii de gol.
Naţional Sebiş şi CS Ineu nu vor avea (prea mari) emoţii în viitorul campionat.
„Încolţită” de organele statului, Asociaţia Clubul Sportiv Naţional Sebiş s-a transformat, peste noapte, într-o altă entitate fotbalistică, Clubul Sportiv Naţional Sebiş (a dispărut „Asociaţia”), care a primit „binecuvântarea” FRF pentru participarea în viitorul sezon al Ligii 3. Spre uşurarea primarului-jucător Gheorghe Feieş.
A schimbat garda, dar vrea să rămână o forţă a eşalonului trei. Vorbim despre Naţional Sebiş, echipă neînvinsă în primele amicale ale verii. După 3-0 cu FC Hunedoara și 14-1 cu juniorii republicani de la Şoimii Pâncota, echipa pregătită de Călin Cojocaru trebuia să întâlnească UTA. Numai că testul de la Sebiş, mutat ulterior la Beiuş, nu a mai avut loc, alb-roşii pregătiţi de Roly Nagy schimbându-şi programul, spre nemulţumirea „bancarilor” de la poalele Munţilor Codru Moma.
SEBIŞ. Deşi matematic mai au încă şanse de a ocupa primul loc în clasament, cei de la Naţional Sebiş şi-au dat seama că – practic – va fi greu să o mai întreacă pe UTA. Aşa se face că responsabilii clubului au gândit o altă strategie, prin care echipa să ajungă, totuşi, în liga secundă.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
3
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
8
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.