Sebiş. Naţional Sebiş a trecut, sâmbătă, de sora mai mică, Universitatea, cu scorul de 3-2, golurile echipei antrenate de Leo Pinţa fiind înscrise de Gligor, A. Pavel şi Toda.
ARAD - După ce a spulberat Gloria, utiştii nu au avut milă nici de trupa lui Leo Pinţa, pe care învins-o cu 5-0.
A bifat câteva meciuri sub culorile Universităţi Craiova în Liga I. După o escală la Slatina, Necşulescu a semnat o înţelegere până la sfârşitul sezonului cu Naţional Sebiş.
Pe un teren mocirlos, în care jucătorii se străduiau să-şi menţină echilibrul, Naţional Sebiş şi FC Bihor II au terminat la egalitate, scor 1-1.
SEBIS - Formaţia dirijată de Ionuţ Popa a dispus de Naţional Sebiş cu scorul de 3-1, păşind cu dreptul în seria de verificări.
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
2
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3