aradon.ro Web analytics


Tenismele arădene Karina Goia și Rebeca Mitrea vor încerca un parcurs cât mai lung pe tablourile de simplu și dublu de la ITF Arad, stabilite astăzi. Vezi programul zilei de marți!
ARAD. Vineri seara s-a tras la sorți tabloul de calificări al turneului de tenis internațional, care are loc, între 3-9 august, la baza „Riviera”. În programul zilei de sâmbătă este inclus și meciul arădencei Rebeca Mitrea, programat de la ora 16.00, pe arena centrală, împotriva grecoacei Irini Papageorgiou.
BUCUREŞTI. Tenismanul arădean Marius Copil (locul 127 ATP) va primi un wild-card din partea organizatorilor turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy (20-28 aprilie), aceştia mai acordând invitaţii lui Adrian Ungur (124 ATP) şi fostului număr 7 mondial, Gael Monfils (103 ATP).
ARAD. Copreşedinţii USL Arad, Dorel Căprar şi Ioan Cristina, sunt de acord că revenirea în politica mare a lui Adrian Năstase este un lucru firesc, în condiţiile în care condamnarea sa este privită ca total injustă. De cealaltă parte, liderul PDL Arad, Gheorghe Seculici, este de părere că, în timp, USL va avea de pierdut din reinstalarea lui Năstase într-o funcţie importantă în PSD.

  Orașul nostru va fi și în acest an gazda unui turneu internațional de tenis feminin, între 5-11 august având loc a IX-a ediție a Trofeului „Ilie Năstase”.

ARADON Sport local

Paletă de bronz pentru Adela Strună
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.

România

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legile bugetului
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.

România

Proiect: Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Mapamond

Rusia admite că oligarhii ruși se oferă să finanțeze războiul, în contextul deficitului bugetar
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.

Local

FOTO | O altfel de experiență educațională: de la grădiniță, la școală
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.

Local

Bazele sportive, în dezbatere publică
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi. 1

Mapamond

Iranul declară strâmtoarea Ormuz închisă navelor care circulă între porturi legate de „inamic”
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters. 2

Local

UPDATE. Un polițist s-a împușcat în cap, la Secusigiu
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor. 1

România

Premierul Fico cere susţinerea României, astfel încât Slovacia să devină membru nepermanent al Consiliul de Securitate
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.