OLOMUC. După o pauză forţată de o intervenţie chirurgicală la genuchiul stâng şi o alta, de recuperare şi ... căsătorie, Dana Dodean a revenit în circuitul mondial de tenis de masă.
Pe prof. Mircea Potocean nu-l afectează că nu mai e director, ci modul cum s-a procedat.
Cu Giovanni Catanzatiti și Adrian Marțian în tribună, jucătorii echipei fanion a Aradului nu au mai convins, precum în precedentul „amical”.
Din 1 septembrie, directorul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” va fi prof. Radu Bereteu.
SEBIŞ. În ultimele verificări dinaintea startului noului sezon de Liga III, Naţional Sebiş a lăsat o bună impresie. Astfel, trupa pregătită de Mihai Petcuţ a bifat o dublă victorie în aceeaşi zi. Mai întâi, dimineaţă, în Ungaria, împotriva grupării maghiare, Elek, scor 3-0 (goluri Galea, Beuran şi Mihalcea), iar apoi, după-amiază, la Sebiş, contra divizionarei secunde, SC Bacău, scor 2-1 (Beuran şi Bozian).
UT Arad
Arădenii au dat de pământ cu Metaloglobus, obținând cea mai clară victorie din acest sezon.
România
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Local
Un moment special a fost pregătit pentru copiii care au participat la slujba din Duminica Paștelui la cel mai mare loc de pelerinaj romano-catolic din vestul țării, Basilica Papală Maria Radna.
Local
Acțiunile preventive și de control ale polițiștilor au continuat în zonele din județ unde sunt semnalate riscuri pentru siguranța tinerilor. Astfel de acțiuni vor avea loc constant.