3 jucătoare noi au apărut în lotul medaliatei cu bronz din Superliga Naţională de tenis de masă feminin.
BUCUREŞTI. Ajunsă în turul III al Cupei României la fotbal, Şoimii Pâncota îşi doreşte un parcurs cel puţin la fel de bun ca-n precedentul sezon, când a fost eliminată în 16-imile competiţiei.
Iulian Morar (Motorul „Silva Lazăr” Arad) a fost furat în semifinalele CN de seniori.
Luptătorul de greco-romane, Dorin Pârvan este noul campion național al României la categoria 84 de kilograme.
BOTOŞANI. Rezultate îmbucurătoare pentru halterofilii arădeni la Campionatul Naţional de juniori II, care s-a încheiat, în week-end, la Botoşani. Reprezentanţii Aradului au cucerit nu mai puţin de 17 medalii, CS Municipal tăindu-şi partea leului cu 10 clasări pe podium, LPS a totalizat 3 medalii, iar CS AMEFA două.
Rezultatele extragerilor loto din data de 05-04-2026 sunt următoarele:
Papa Leon al XIV-lea le-a cerut „celor care au puterea de a declanșa războaie să aleagă pacea”, în primul său mesaj de Paște - tradiționala binecuvântare „Urbi et Orbi” -, cu ocazia celei mai importante sărbători din calendarul catolic, umbrită anul acesta de conflictul din Orientul Mijlociu, informează agențiile de presă internaționale.
Arădenii au dat de pământ cu Metaloglobus, obținând cea mai clară victorie din acest sezon.
1
Un moment special a fost pregătit pentru copiii care au participat la slujba din Duminica Paștelui la cel mai mare loc de pelerinaj romano-catolic din vestul țării, Basilica Papală Maria Radna.
Acțiunile preventive și de control ale polițiștilor au continuat în zonele din județ unde sunt semnalate riscuri pentru siguranța tinerilor. Astfel de acțiuni vor avea loc constant.