La sfârșitul săptămânii trecute, s-a finalizat ediția a II-a a unui proiect realizat de Asociația Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județ, finanțat de Consiliul Local Municipal, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care a avut ca scop educarea participanților în spiritul practicării turismului nautic ecologic.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.