O navă militară rusă a deschis focul duminică în sud-vestul Mării Negre asupra unei nave-cargo sub pavilionul insulelor Palau, care se îndrepta către portul Izmail din Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării, transmit Reuters şi AFP. Potrivit datelor companiei Refinitiv, nava se afla în apropiere de coastele Bulgariei şi se îndrepta către portul românesc Sulina, notează Reuters.