Negociatorii americani și ucraineni au revizuit din nou la tratativele desfășurate duminică și luni în Florida propunerea de acord-cadru de pace menit să încheie războiul cu Rusia, document propus inițial de SUA și deja revizuit în urmă cu o săptămână după o primă serie de tratative americano-ucrainene la Geneva, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a insistat ca susținătorii europeni ai Ucrainei să fie mai implicați în acest proces, transmite Reuters.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că negocierile cu Rusia care să aibă la bază actuala linie de contact și oferirea de garanții solide de securitate pentru Ucraina constituie elemente-cheie ale unui proces de pace, după ce unele media au informat despre o nouă propunere europeană pentru un armistițiu în 12 puncte, potrivit EFE.
România
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, lider al PNL Ilfov, a anunțat, marți, că a fost dat afară din PNL, partidul în care a câștigat „fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot”, nu prin numire, spre deosebire de Ilie Bolojan, precizând că nu va renunța la mandatul pentru care cetățenii l-au votat.
România
Procedurile privind excluderea celor care au susținut guvernul propus de Adrian Veștea au început în PNL și vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul București, a anunțat, marți, deputatul Ionel Bogdan, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii.
România
Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.
România
Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.
România
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
România
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.
România
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.
România
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.