... sună telefonul. La celălalt capăt al firului o fostă colegă. „A murit şeful”. Şi-o năpădesc lacrimile. Urmează o tăcere lungă, clipe în care rememorez crâmpeie din cei aproape 15 ani petrecuţi în redacţie, care ţine loc de o mie de cuvinte.
Nu puţini au fost cei care au luat în zeflemea
alegerea lui Marcel Urban drept manager al anului în
sportul arădean. Cu o doză de ironie
bufonică, garnisită cu puţină invidie
şi stropită din belşug cu veninul
răutăţii, aceşti eterni
„Gică-Contra” s-au grăbit să-l
dea jos de pe piedestal.
Inevitabilul s-a produs. A fost nevoie de o simplă
„scânteie”, a se citi, greşeală
- impardonabilă, prin nedelegarea unor arbitrii la
Memorialul Legendelor UTA - , din partea Comisiei
Judeţene de Arbitrii pentru ca „butoiul cu
pulbere” din AJF Arad să explodeze. A avut
grijă baciul Selejan să umble cu chibritul
aprins.
Banderolele albe de pe braţele unor arbitrii de fotbal
arădeni, afişate, deunăzi, în
întrecerea păstorită de baciul Selejan, e
(primul) semn rău pentru clica ajefistă. Departe
de a fi „uşi de biserică”, fecioare
neprihănite, „fluieraşii” s-au
săturat de ipostaza de a tot scoate castanele
„din foc”, pentru ca visul octogenarului din
Belciugatele să meargă mai departe.
Nu spunem o noutate că valoarea fotbalului
românesc s-a nivelat. În jos. Exportatori de
talente către Europa după 1990, am ajuns să
sufocăm întrecerea internă cu importuri
exotice de o calitate îndoielnică. În
detrimentul promovării tinerilor crescuţi
în centrele de copii şi juniori. Câte or
mai supravieţui.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.