Vine o zi...

... sună telefonul. La celălalt capăt al firului o fostă colegă. „A murit şeful”. Şi-o năpădesc lacrimile. Urmează o tăcere lungă, clipe în care rememorez crâmpeie din cei aproape 15 ani petrecuţi în redacţie, care ţine loc de o mie de cuvinte.

Confirmarea

Nu puţini au fost cei care au luat în zeflemea alegerea lui Marcel Urban drept manager al anului în sportul arădean. Cu o doză de ironie bufonică, garnisită cu puţină invidie şi stropită din belşug cu veninul răutăţii, aceşti eterni „Gică-Contra” s-au grăbit să-l dea jos de pe piedestal.

Război pe faţă

Inevitabilul s-a produs. A fost nevoie de o simplă „scânteie”, a se citi, greşeală - impardonabilă, prin nedelegarea unor arbitrii la Memorialul Legendelor UTA - , din partea Comisiei Judeţene de Arbitrii pentru ca „butoiul cu pulbere” din AJF Arad să explodeze. A avut grijă baciul Selejan să umble cu chibritul aprins.

Semn rău

Banderolele albe de pe braţele unor arbitrii de fotbal arădeni, afişate, deunăzi, în întrecerea păstorită de baciul Selejan, e (primul) semn rău pentru clica ajefistă. Departe de a fi „uşi de biserică”, fecioare neprihănite, „fluieraşii” s-au săturat de ipostaza de a tot scoate castanele „din foc”, pentru ca visul octogenarului din Belciugatele să meargă mai departe.

Încotro ?

Nu spunem o noutate că valoarea fotbalului românesc s-a nivelat. În jos. Exportatori de talente către Europa după 1990, am ajuns să sufocăm întrecerea internă cu importuri exotice de o calitate îndoielnică. În detrimentul promovării tinerilor crescuţi în centrele de copii şi juniori. Câte or mai supravieţui.