Ștrandul Neptun a fost luat cu asalt de mii de arădeni care au decis să își petreacă prima zi a lunii mai, care coincide cu deschiderea sezonului estival, în acest spațiu de recreere.
Primăria Arad va demara anul acesta lucrările la pasarela peste Mureş, care va face legătura cu Ştrandul Neptun.
Trei tineri din Şofronea, Grăniceri şi Bacău sunt suspectaţi că au spart mai multe căsuţe de pe ştrandul Neptun şi au furat electronice.
În această seară, se anunță un spectacol de excepție pe ștrandul arădean: finala celei de-a șaptea ediții a concursului de frumusețe Miss Arad, eveniment organizat în cadrul Zilelor Aradului.
Festivalul Concurs Judeţean de Folclor „Autentic Fest” a ajuns la ediţia a IV-a.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2