ARAD. Şansă pentru persoanele cu nevoi speciale şi defavorizate social, care doresc sa se familiarizeze cu lumea internetului. Ele sunt invitate, până la 23 martie, în centrul internet găzduit de filiala arădeană a Asociaţiei Distroficilor Muscular din România (str. Corneliu Coposu nr.8). Aici se află un specialist care se ocupă individual de vizitatori, explicându-le avantajele internetului şi oferind un scurt program de iniţiere.
ARAD. Creştere semnificată la SIF Banat-Crişana. La 31 decembrie 2012 societatea de investiţii financiare avea un profit net de 100,5 milioane lei – în creştere cu 60 de procente faţă de rezultatele din anul 2011.
ARAD - Perioada de criză a făcut ca arădenii să-şi scoată la mezat afacerile prin intermediul internetului.
Local
Este cazul unui tânăr din Arad, cunoscut ca având probleme de ordin psihic. Acesta și-a bătut crunt mama, a amenințat-o cu un cuțit și a devenit agresiv față de polițiștii chemați să intervină în scandal. Judecătoria Arad l-a condamnat la închisoare cu suspendare.
1
Local
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă până la orele serii în zone din 20 de judeţe din Crişana, Maramureş şi Transilvania.
Ştiri sportive
Perechea compusă din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi spaniola Cristina Bucşa a câştigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului WTA 500 de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 802.237 de euro, după ce au învins, sâmbătă, în finală, cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia), cu 3-6, 6-4, 10-6.
ARADON Sport local
ARAD. Toate cele cinci reprezentante ale fotbalului arădean în sezonul 2023-2024 din Liga 3, Seria VIII, s-au luptat în play-out.
Lifestyle
Cântăreaţa Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean ''Diddy'' Combs, a mulţumit public joi celor care au susţinut-o după publicarea unei înregistrări de pe o cameră de supraveghere datând din 2016 în care cântăreţul apare ca agresând-o într-un hotel din Los Angeles, informează Reuters.
România
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, selectat în competiţia oficială pentru Palm D'or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a câştigat vineri seara Queer Palm, un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează „personaje sau tematică LGBT”, relatează AFP.
1
România
Din nefericire, un bărbat din Timiș a murit după ce a ingerat o soluție destinată uzului extern. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic să îl salveze.