Inspecţia de stat în construcţii Arad nu poate să ne spună niciun cuvânt despre Palatul Neumann care cade peste arădeni!
ARAD. Turnul palatului Neumann cade în capul arădenilor! Cui îi pasă? Posibil doar celor care au amplasat o bandă roșie de avertizare, în zonă.
Cei doi istorici s-au aflat, vineri, la Arad pentru a ne face să înţelegem că, dincolo de aparenta-i dificultate, istoria ascunde o mare frumuseţe.
A IV-a ediţie a simpozionului de la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad.
Stadionul „Francisc Neumann”, împreună cu publicul ce îi trece pragul, reprezintă aliaţi de nădejde pentru UTA.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Local
Din lungimea totală de 4 kilometri a șoselei, pe 2,5 kilometri e nevoie de realizarea unor ziduri de sprijin.