Persoanele cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută, cu afecţiuni neurologice grave, crizele de epilepsie sau alte tulburări subite ale stării de conştienţă, alcoolicii şi consumatorii de droguri nu vor mai putea obţine permise auto şi nici reînnoi actul.
Derby-ul portocaliu disputat la Sânnicolau Mare s-a încheiat cu victoria Timişului, deşi echipa PDL Arad a beneficiat de ajutorul primarului, Gheorghe Falcă, care a şi marcat. În acest timp Constantin Ostaficiuc a preferat să observe ostilităţile din spatele gardului.
Clint Eastwood, care a jucat în 2009 în "Dirty Harry" şi "Gran Torino", a fost votat actorul favorit al americanilor în 2009, luându-i locul lui Denzel Washington, care a ocupat prima poziţie în clasamentul anual Harris Poll timp de trei ani, informează The Telegraph.
După cinci săptămâni de încasări spectaculoase, mega-producţia lui James Cameron a primit şi aprecierea criticilor, la cea de-a 67-a ediţie a Globurilor de Aur.
După ce în ultima perioadă au început să cadă ţigle în capul trecătorilor şi să se desprindă cărămizi de pe tot mai multe imobile din zona centrală a Timişoarei, poliţiştii comunitari s-au pus pe treabă. Agenţii îi somează pe proprietarii clădirilor ale căror faţade sunt într-o stare avansată de degradare să înceapă urgent reparaţiile.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.