BUCUREŞTI. Şcoala arădeană de haltere continuă să scoată valori pe bandă rulantă. Dovadă (şi) medaliile obţinute la Cupa României, competiţie care contează ca etapă tur a Campionatului Naţional de seniori.
Colegiul Național „Vasile Goldiș” a primit aprobare din partea Ministerului Educației pentru încă o clasă pentru anul școlar 2012-2013.
Elevii clasei a V-a A de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” au prezentat un program special dedicat Zilei Femeii.
În două săptămâni, elevii arădeni vor participa la trei concursuri de matematică.
ARAD. Corpul profesoral al Colegiului Naţional „M. Nicoară”, membrii ai celor două sindicate, dezaprobă decizia I.Ş.J. Arad de a reduce cu o clasă a IX-a planul de şcolarizare începând cu anul şcolar 2013-2014. Este motivul pentru care au declanşat o serie de proteste.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.
Local
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane.
România
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.
Mapamond
Două treimi dintre germani consideră că SUA vor fi o amenințare majoră pentru pacea mondială în următorii ani, indică un sondaj de opinie realizat de Institutul Allensbach, relatează marți DPA.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.