ARAD. Abandonat pe finalul „erei Cura”, Memorialul „Nicolae Ardelean” la fotbal revine în actualitate (şi) datorită presiunii mass-media. Chiar dacă nu sub forma consacrată, important este că „Generalul” nu a fost uitat.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae are o semnificaţie deosebită pentru Sânicolaul Mic, plecând încă de la denmirea acestei aşezări.
Postul Nașterii Domnului este un post al bucuriei și al jertfirii pentru aproapele prin milostivire. Luna cadourilor începe cu Ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae. Copiii primesc în această zi daruri, după obiceiul Sfântului Nicolae și al altor sfinți, pe care îl păstrăm până în zilele noastre.
ARAD. Mai multe instituții arădene și-au dat mâna pentru o primă ediție a Cupei Moș Nicolae la fotbal, destinată elevilor de la clasele pregătitoare și clasa I. Inspectoratul Școlar Județean (prof. Paul Barta), Direcția Județeană de Tineret și Sport (Dan Cuedan), Asociația Județeană de Fotbal (Adi Lucaci), Flavius Stoica (coordonator proiect), Daniel Mărcuș, Corina Hărduț și Adrian Petruț (profesori organizatori) i-au invitat pe copii pe parchetul Sălii Sporturilor pentru un turneu reuşit.
ARAD. Sute de copii, însoțiți de părinți, au mers în fața Primăriei Arad pentru a-l întâmpina Moș Nicolae și pentru a asista la aprinderea beculețelor din cei doi brazi amplasați în fața Primăriei .
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.