Fără să primească nici o şansă la UTA din partea lui Ionuţ Popa, atacantul Alex Leucuţa şi-a încercat norocul în Antalya, într-un stagiu de pregătire al jucătorilor fără contract. Prin intermediul impresarului, Leucuţa a primit două oferte, una din Kazastan şi alta din Nigeria, dar, probabil, va mai aştepta până la vară, pentru a prinde un alt „tren”.
Arădeanul Gabriel Viţelar, voluntar în misiuni medicale în Nigeria, a călcat pe pământ african, pentru prima dată, în 2008, când îşi programase o misiune de două luni, alături de membrii unei fundaţii umanitare americane. Nu a mai părăsit însă această ţară, afirmând că tot ce credea despre civilizaţie şi umanitate s-a schimbat, scrie Mediafax.
ARAD. Adolescenta din Nigeria, în vârstă de 19 ani, studentă la Medicină, la Arad, a murit, marţi după-amiază, în jurul orei 16.00, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, informează Mediafax.
ARAD - În această dimineaţă, Dino Eze a fost la prezent la ambasada României în Nigeria, unde şi-a depus actele de (re)venire în România.
Nigeria invinge Zambia la penalty-uri si se pregateste de semifinala cu Ghana.
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
1