În acest an, Complexul Muzeal Arad sărbătoreşte „Noaptea Muzeelor”, sâmbătă, 17 mai, între orele 20.00-01.00.
Complexul Muzeal Arad sărbătoreşte şi în acest an Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 17 mai 2014, când porţile muzeului vor fi deschise publicului până după miezul nopţii.
ARAD. La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 17 mai de la ora 20.00, până noaptea, la ora 1.00, Complexul Muzeal Arad v-a pregătit mai multe surprize pentru...„Noaptea Muzeelor”.
Cu ocazia „Nopţii albe a instituţiilor de cultură“, porţile acestor edificii vor fi deschise, pentru ca publicul spectator să aibă acces la programe dintre cele mai interesante. Nici Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad nu va face excepţie şi îşi va aştepta spectatorii – mici sau mari – cu braţele deschise.
Noapte de Înviere cu drum la spital. Aşa şi-a petrecut un tânăr de 19 ani, din Felnac, Învierea. Pe 5 mai, în jurul orei 4.25, în timp ce se întorcea de la discoteca din Sânpetru German a fost împuns în umărul stâng cu un obiect ascuţit de un alt tânăr de 19 ani din localitate.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.