ARAD. Liderul Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, este de părere că primarul Gheorghe Falcă va face degeaba referendum pentru trecerea cetăţii în circuitul civil.
ARAD. „Noua UTA” are viitorul asigurat, dacă urmărim evoluţiile şi rezultatele echipelor de juniori republicani.
ARAD. Cei patru arădeni candidaţi ai Partidului Noua Republică la alegerile europarlamentare au fost prezentaţi, vineri, la sediul organizaţiei arădene, de către preşedintele Mihail Neamţu şi vicepreşedintele Ion Stan, primul fiind locul unu pe listă, iar cel de-al doilea, pe locul 15.
Primăria Moneasa a depus un proiect pentru o nouă pârtie de schi, cea veche devenind un „cartier” de locuinţe.
ARAD. Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, preşedinte al PNR Arad, consideră un succes pentru delegaţia partidului participarea la Summit-ului Liderilor AECR, nu doar prin prisma întâlnirii lui Mihail Neamţu cu liderul Partidului Conservator din Marea Britanie, dl David Cameron, ci, mai ales, prin intervenţiile punctuale, la obiect.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.