În această după amiază, la sediul Partidului Noua Republică Arad, a fost marcată împlinirea a doi ani de la lansarea asociaţiei. Preşedintele filialei, Ion Stan, a prezentat istoricul formaţiunii şi câteva elemente ale strategiei în vederea alegerilor europarlamentare.
Un nou an şcolar, cu o clădire ca şi nouă şi cu director nou la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”.
MAMAIA. Nouă a fost locul ocupat de către CS Universitatea Arad în Superliga feminină de șah pe echipe, care s-a disputat la Mamaia.
ARAD. Ședința Consiliului Județean Arad (CJA), desfășurată joi la amiază, a fost una liniștită. Asta până s-a ajuns la un proiect de hotărâre care vizează achiziția unui imobil care să adăpostească Serviciul Județean de Evidență a Populației, Arhiva județului și alte două instituții subordonate CJA.
ARAD. Ion Stan, preşedintele formaţiunii Noua Republică Arad, consideră trecerea pe linie moartă a liderului PRM, Vadim Tudor, ca fiind una suspectabilă.
Local
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Local
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
1
ARADON Sport local
DEVA. Prima manşă a barajului de promovare în eşalonul trei al fotbalului românesc, care a opus campioanele judeţului Arad (Athletico Vinga) şi judeţului Hunedoara (CSM Deva) s-a încheiat cu scandal.
UT Arad
SEBIŞ. Peste 200 de copii născuți în anii 2018 și 2019, de la 13 cluburi - UTA, Poli Timișoara, Atletico Arad, Viitorul Arad, Fortuna Arad, Academia Gherasim Olar (Maramureș), Atletic SAL Deva, Kickers Chișineu-Criș, Juniorul Chișineu-Criș, Victoria Ineu, Crișul Alb Buteni, Viitorul Satu Nou și gazdele de la Național Sebiș – au participat la prima ediţie a competiţiei fotbalistice juvenile, Crișana Kids Cup 2026.