Senatorul Constantin Traian Igaş a dezbătut cu primarii probleme legate de funcţionarea administraţiei locale.
Este deviza moţiunii de cenzură, votată la Parlament, dar şi a mitingului PNL Arad, din faţa Prefecturii
ARAD. „Frica nu înlocuieşte respectul. Spune nu violenţei în familie!” Astfel se intitulează proiectul de parteneriat dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, prin care se doreşte informarea şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la consecinţele violenţei în familie.
Campanie de combatere a violenţei, organizată de Colegiul Naţional „Moise Nicoară”.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
1
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.